Cine a vazut cum sovaie o limba de foc catre claia de fan? La inceput arata sfioasa,precauta,domola. Daca o calci cu piciorul la timp,isi trage sufletul si moare; daca o lasi insa in voie rabufneste deodata intr’un uragan de flacari,care mistuie si preface totul in cenusa.
Asa a pornit la inceput flacarusa. Cine s’ar fi asteptat ca dupa aceea ma va contopi si voi arde ca o torta vie,fara s’a mai pot stinge vreodata???
Si zi de zi,imi creste dorul de ea. Ce zic-creste? Ma inunda ca un val de foc,imi arde gandurile,imi clocoteste sangele. Dar asta inca e prea putin. O lupta surda,inabusita,se dezlantuie,devastandu’mi firea. Fara voie,imi revin pe ecranul inchipuirii scenele de voluptate,ne mai incercate pe care le traisem impreuna,imbratisarile ei,luptele noastre nebune,carora le gasesc acum un farmec atat de unic,atat de al nostru! Apoi,contopirile cu rasuflarea taiata,cand ne risipeam unul intr-altul pana la un pas de inexistenta!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Zii ce ai pe suflet