Pe o insula numita”suflet”,o insula care nu de mult era ocupatata doar de sentimente de prietenie,a naufragiat un alt sentiment numit iubire,era cel mai mare si cel mai frumos din toate sentimentele ce populau aceasta insula.
Intr’o zi celelalte sentimente care erau putin invidioase pe maretia iubirii,I’au pus fel de fel de intrebari:
-Cum de ai ajuns tu aici in suflet dupa atat timp?
-Eu sunt un sentiment care apare rar,apar numai atunci cand persoana in sufletului caruia trebuia sa ma pun simte ceva frumos si traieste pentru alta persoana,respira dintr’o alta persoana,se hraneste cu dorintele celuilalt,viseaza impreuna acelasi vis…
-Si cat timp ai de gand sa ramai aici si tot timpul vei fi un sentiment asa de frumos?
-Voi ramane aici atat timp cat 2 persoane vor trai una pentru cealalalta,atunci cand una va inceta sa mai fie drogul preferat al celeilalte persoane,eu o sa mor…dar uneori eu traiesc vesnic pe aceasta “insula”. Nu tot timpul o sa fiu la fel de frumos si stralucitor,pe parcurs o sa sufar tot felul de transformarii pentru ca drumul meu nu e niciodata lin si usor,uneori soarele care ma lumineaza mai este acoperit de nori, uneori sunt udat de ploi sau nu ma hranesc cum ar trebui si atunci slabesc,insa in unele situatii chiar si din innourat, si slabit ma pot transforma inapoi in ceva maret si stralucitor
Dupa discutia cu sentimentul iubire,celelalte sentimente au intele ca e cel mai puternic si am frumos sentiment din toata insula si sentimentul care poate aduce cel mai usor soarele,norii si ploile peste insula suflet…
"Singura cetate ce nu poate fi cucerita cu sila,este sufletul omului"-Nicolae Iorga
