Povestea unei picaturi de ploaie

Traiesc o penultima noapate de primavara,privind pe geam ploaia care pare ca nu are de gand se sa opreasca. Se pare in seara asta,cerul e suparat,sufera si plange. Fiecare picatura de ploaie ascunde o poveste trista sau vesela si fiecare picatura duce cu ea greutatea unei vietii.
Intind mana pe geam pentru a prinde o poveste,in mana mea se asterne o picatura cristalina,rece si mare care dupa cateva momente de liniste incepe sa isi spuna povestea:
"Sunt una dintre multele lacrimi ale ei,sunt o lacrima plina de tristete. Ea(G) l'a iubit foarte mult pe el(L),si el la randul ei a iubit'o foarte mult insa cineva acolo sus avea o noua misiune pentru L si a hotarat sa il ia,lasan'o pe ea mai pustie ca niciodata. Totul s'a petrecut repede si pe neasteptate...intr'o zi,pe la ora 5,ea primeste un telefon si afla cu groaza ca el a avut un accident. Ajunge intr'un suflet la spital unde el zacea inconstient pe un pat de spital,era in coma,era intr'un somn profund care parea sa nu se mai termine. Au trecut 10 zile pana L s'a hotarat sa doarma definitiv,10 zile in care G a fost langa el in care ii povestea tot ce se intampla in viata ei si in viata priteniilor lor,in care il ruga cu disperare sa ramana langa ea si in care ii reamintea cat de mult il iubeste,insa el nu dadea nici un semn. Insa in ziua in care s'a alaturat ingerilor,ea era langa el si il tinea de mana,a zismtit la un moment o strangere de mana dupa care inima i s'a oprit.
Au urmat cateva luni de cosmar pentru ea,lunii in care a plans si a tinut la piept o perna care inca mai purta parfumul lui.
Asta e povestea ei si a lui care a avut un sfarsit nefericit...."..ultimele cuvinte soptite de picatura de ploaie dupa care mi s'a prelins pe mana si s'a unit cu pamantul si odata cu ea s'a dus si povestea pe care ea o stia. Simt cum o lacrima imi aluneca pe obraz,stiu ca aceasta lacrima va spune povestea lor mai departe....



"Intre pustietatea mea si pustietatea ta exista numai plansul etern al valurilor marii" Kazi Nazrul Islam

The end

Ploaia se imbina perfect cu melodia de pe fundal,iar eu din nou ma pierd in gandurile mele si visez cu ochii deschisi…visez ca sunt acea persoana perfecta,perfecta pentru tine,perfecta pentru ei. Ca fac toate lucrurile exact ca la carte,ca sunt fericta pentru ca voi sunteti fericiti.

Dar totusi in amalgamul de ganduri,apare acel gand care imi sopteste incet:” Fa ce te face pe tine fericita si nu pe ei,traieste dupa limitele tale nu dupa ale lor,sfideaza legile, spune clar tot ce ai pe suflet…iar cei ce te vor intelege vor ramane acolo langa tine pentru ca ei stiu ca asta te face fericita,cei ce vor pleca sunt doar niste persoane care aveau nevoie de tine pentru as petrece o bucata de timp”

Acest gand imi apare mereu atunci cand incerc sa (ma) mint din nou cu unele lucruri doar pentru a multumii pe toata lumea…

STOP!!!!!! Refuz sa va mai fac pe plac…

"In momentul in care vocea din interiorul tau este mai puternica decat vocea lumii din exterior,ti-ai stapanit viata"

Zambete

Avem tendinta sa zambim tot timpul pentru ca asa le aratam celorlalti ca suntem bine,fericiti, dar de cele mai multe ori zambim fals,nu ne place sa fim priviti cu mila. Asa ca nut e mai lua dupa un zambet,ca acela poate ascunde exact contrarul:probleme, griji si suferinte.
Acel zambet cae il afisam atunci cand inima ne este rupta in 2,acel zambet mincinos care vrea sa insemne ca suntem mai fericiti fara persoana respective ascunde exact suferinte care ne’a cauzat’o plecarea persoanea,am vrea sa stam inchisi in casa,sa plangem si sa tinem strans ceva ce ne adduce aminte de el/ea.
Zambetul acela puternic pe care il afisam atunci cand pierdem o persoana draga noua din nou e doar un zambet de suprafata,dorim sa aratam ca suntem puternici,incercam sa ii ridicam moral sip e ceilalati care sunt la pamant cand defapt noi avem nevoie de ajutor,de multe ori nu stim ce sa facem,incotro sa o apucam si cum vom trece peste durerea cauzata de disparitia persoanei.
Zambim si parem impacati cu gandul ca suntem bolnavi. De ce facem asta? Suntem constienti ca atunci mai mult ca oricand ne dorim sa mai avem timp,pentru ca abia atunci pretuim ce avem si realizam ca mai aveam multe de facut.
Zambim si parem indiferenti atunci cand nun e aflam printre cele mai populare persoane sau printre cele care mereu sunt in centru atentiei,dar stii ca nu e zambetul tau pentru ca orice perosna isi doreste sa aiba multi prieteni si sa fie admirata
Folosim zambetul pentru orice: bucurie,tristete, il folosim pentru ca asa avem impresia ca vom scapa de ce ni se intampla sau pentru ca nu dorim mila nimanui,suntem prea orgoliosi,de cele mai multe ori,sa admitem ca avem probleme si avem nevoie de ajutorul persoanelor ca sa trecem peste….

“Iti ascunzi plansul sub valul surasului. Te joci cu mine,ca sa nu te inteleg ata de usor” Tagore

the last word...

Incep prin ati spune pt ultima data”draga mea”, e ultima data cand vei mai citi asa ceva si stiu ca o sa te bantuie asta pentru tot restul vietii pentru ca si tu mai iubit sau mai bine zis ma iubesti la fel cum si eu te iubesc dar doare draga,iubirea ta ma doare mai rau decat orice pe lumea asta,prefer sa ard de viu decat sa ard de dorul tau,prefer sa ma inec in imensitatea marii decat sa ma inec in nepasarea ta. De ce a trebuit sa ajungem aici? De ce ai privit nepasatoare la iubirea care se stingea??...De ce??

Ne’am iubit asa cum numai in povestile cu printi si printese citesti,numai ca ei traiesc asa tot timpul insa pentru noi s’a incheiat totul iar eu,eu nu pot sa sa asteptul timpul sa treaca ca sa ma vindec,nu pot sa sper ca maine voi zambii si ca atunci cand ma voi uita in jurul meu,in camera mea nu o sa imi amintesc de tine,de noi…de serile in care te tineam in brate,te priveam,stateam unul langa celalalt fara sa vorbim,ne lasam inimile sa vorbeasca intre ele…ma doare tot ce e in camera asta,ma doare tare,prea tare

Si totusi aceste randuri se termina pentru ca aceasta poveste se termina si eu ma termin odata cu ea….

PS:este o simpla fictiunea inspirata de ceva ce am citit si simteam nevoia sa mai pun ceva nou pe blog:D

Viata ca un tren

Oamenilor le place tot timpul sa isi raporteze viata la ceva,la un film pe care l’au vazut si care li se pare ca seama cu povestea vietii lor,la o carte,la o poveste pe care au auzit’o si tot asa. Gandindu’ma la ce as putea eu sa imi raportez eu viata am ajuns la ceva simplu… trenul.
Asemeni unei calatorii cu trenul si viata se consuma intre 2 puncte. Toti ne urcam in tren atunci cand ne nastem si coboram atunci cand se termina viata.
Am urcat in acest tren in anul 90’ si inca ma plimb cu el pana la un moment cand o sa ma hotarasc sa cobor pentru ca o sa fiu prea obosita sa ma mai plimb sau pur si simplu o sa fiu obligata sa cobor din el….
In tren cunosc oamenii diferiti: oamenii din compartiment cu mine sunt oameni importanti din viata mea pe care apuc sa ii cunosc cel mai bine din tot trenul dar unii coboara inanitea mea,aceastea inchinzand un capitol din viata mea si a lor si se urca in alt tren pentru a cunoaste alti oameni; apoi sunt oamenii din aproprierea compartimentul aceastea imi place sa ii aseman cu asa zisele “cunostinte”,persoane pe care apuc sa le cunosc cate putin cu care capat cateva amintiri si atat,aceastea putand cobori fara sa realizez plecarea lor sau fara sa imi pese asa de tare ca dispar…si mai sunt acei oamenii pe care ii zaresc grabiti prin gari sau prin satele si orasele pe langa care trec aceastea fiind acele persoanele pe langa care trec zilnic si printre care reusesc sa ma pierd in anonimat…
:::Tu la ce iti raportezi viata?:::